Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O femeie de 70 de ani, din localitatea Vârfu Câmpului, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins bunurile din camera unde locuia. S-a întâmplat seara trecută. Cel care a observat incendiul este chiar fiul acesteia. Tot el a sunat după ajutor, la 112.
Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, cu o ambulanță, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vârfu Câmpului au ajuns la fața locului, în cel mai scurt timp. Aceștia au constat că ardeau bunurile din camera unde locuia bătrâna. Aceasta a fost găsită decedată, în interiorul încăperii.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.