Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Mugurelul_17

În cadrul primei zile de spectacol dedicat Zilei Internaționale a Copilului, a urcat pe scena dorohoiană Ansamblul „Mugurelul-Mărgineanca”.

În seara zilei de joi, 1 iunie 2023, în piațeta din fața Primăriei municipiului Dorohoi au răsunat acorduri de muzică populară și pași de dans tradițional românesc. Cântecul popular, bogăţie de nepreţuit a folclorului românesc, este îmbrăţişat cu multă pasiune de elevii cercului „Orchestră populară” de la Clubul Copiilor Dorohoi, care, cu perseverenţă, au urcat pe scenă în calitate de solişti vocali sau instrumentişti, coordonați de prof. Marcel Dupu. 

De ani buni, Orchestra „Mugurelul” colaborează cu Ansamblul de dansuri populare „Mărgineanca” al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, instruit de maestrul coregraf Valentin Rău, fapt pentru care, publicul dorohoian a urmărit un program special conceput pentru participarea în concursurile naționale și internaționale de profil. Acesta a cuprins piese de orchestră, melodii interpretate de soliști vocali și instrumentiști, grup vocal, dans bărbătesc și suită de dansuri mixte.

De asemenea, ca invitați speciali au participat și membrii grupului vocal „Cununița”, coordonați de prof. Lorena Andrișan-Dupu, reprezentanți ai Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani.

Ansamblul „Mugurelul-Mărgineanca” reprezintă județul Botoșani în cele mai importante festivaluri de folclor din țară. Este și cazul celor două festivaluri de prestigiu din județul Maramureș care se vor desfășura în zilele următoare, respectiv Festivalul Internațional de Folclor pentru copii „Am fost ș-om fi”, organizat de Clubul Copiilor Sighetu Marmației și Concursul Național de Arte „Enroll for fun 2023, Traditions, Innovation and Creativity”, organizat de Palatul Copiilor Baia Mare. Așadar, în dimineața zilei de vineri, 2 iunie 2023, Ansamblul a pornit spre Sighetu Marmației pentru a fi ambasadorul folclorului autentic botoșănean. Le urăm mult succes! (Elisa B.)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Mugurelul_17Mugurelul_01Mugurelul_02Mugurelul_03Mugurelul_04Mugurelul_05Mugurelul_06Mugurelul_07Mugurelul_08Mugurelul_09Mugurelul_10Mugurelul_11Mugurelul_12Mugurelul_13Mugurelul_14Mugurelul_15Mugurelul_16Mugurelul_18Mugurelul_19Mugurelul_20Mugurelul_21Mugurelul_22Mugurelul_23Mugurelul_24
DorohoiNews.ro, 02-06-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro