Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Foto Comunicat centre de zi judet Botosani

În urma apelului de proiecte lansat de Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, 17 unități administrativ-teritoriale din județ au depus cereri de finanțare pentru construirea și amenajarea centrelor de zi din sistemul de protecție a copilului, ce au ca misiune prevenirea separării minorului de familie. Proiectele sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea totală alocată la nivel național fiind de 50.270.000 euro.

„Așa cum a transmis și ministrul familiei, doamna Gabriela Firea, aceste centre sunt esențiale pentru prevenirea separării copilului de familie. Prin aceste investiții gestionate de Ministerul Familiei se asigură resursele financiare de care au nevoie copiii din familiile vulnerabile, în special din mediul rural și urban mic, pentru integrarea și creșterea accesului la servicii medicale și educaționale, dar și de consiliere și orientare a părinților acestora, fiind vorba de activități complementare celor din familie.”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

La nivel național au fost depuse 185 de cereri de finanțare, termenul estimat pentru evaluarea documentelor depuse de primării fiind de aproximativ 2 luni. Ulterior, Ministerul Familiei va publica lista finală a celor 150 de centre ce vor fi înființate și care vor asigura accesul la servicii sociale de sprijin de prevenire a separării copilului de familia sa pentru un număr de maxim 4 500 de copii din întreaga țară.

„Este foarte important acest program al realizării centrelor de zi, deoarece prin intermediul acestora se oferă sprijin familiilor vulnerabile pentru a-și putea păstra copiii acasă. La fel ca fiecare botoșănean, îmi doresc ca toate cele 17 proiecte depuse de primăriile din județ să fie selectate în urma evaluării, pentru că așa câteva sute de copiii botoșăneni și familiile acestora vor beneficia de sprijin considerabil, în interesul şi pentru bunăstarea copilului.”, a completat deputatul botoșănean

Cele 2 orașe și 15 comune din județul Botoșani care au depus cereri de finanțare sunt: Darabani, Flămânzi, Broscăuți, Concești, Corni, Coșula, Cristești, Drăgușeni, Frumușica, George Enescu, Hilișeu-Horia, Hudești, Mihălășeni, Nicșeni, Păltiniș, Todireni și Trușești.

Valoarea maximă care poate fi alocată per proiect din PNRR poate fi de 330.000 de euro sau 484.000 de euro, în funcție de necesitățile fiecărei localități și lucrările înscrise în fiecare proiect.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Foto Comunicat centre de zi judet Botosani
DorohoiNews.ro, 03-07-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro