Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vin-ploile

Un aer polar a adus o creştere semnificativă de presiune, iar temperaturile, atât maxime cât şi minime, au scăzut cu aproximativ 12 grade. Ploile torenţiale, însoţite de tunete şi fulgere, se mai domolesc sâmbătă, când doar prin sud-est vântul mai poate lua aspect de vijelie, iar condiţiile pentru căderi de grindină se reduc. În următoarele zile ploile se întorc peste regiunile estice, apoi şi peste cele nordice, centrale şi de sud-est.

Sâmbătă ploile continuă şi vremea se răceşte simţitor în toată ţara.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele mai ridicate valori sunt anunţate în regiunile sudice. Averse torenţiale însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului sunt aşteptate pe arii extinse în Maramureş, Transilvania, Moldova, Muntenia şi Dobrogea, local şi în Crişana.

Răcirea se simte mai tare la munte.
Norii acoperă cerul în Carpaţii Orientali şi în Meridionali vor fi ploi, descărcări electrice şi vânt. Vor mai fi şi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor fi ajunge, local, la 25...30 l/mp. Duminică se mai înseninează la munte, iar ploile se mai restrâng. Vremea mai e ploioasă numai în Carpaţii Orientali şi în estul celor Meridionali. În restul masivelor va fi mai mult soare, chiar dacă vântul încă va mai sufla cu intensificări. Temperatura aerului mai scade uşor şi mâine.

Veşti bune despre vreme nu primesc sâmbătă nici turiştii aflaţi pe litoral. Norii adunaţi încă înaite de orele prânzului aduc cu ei averse însoţite de descărcări electrice, iar vântul prinde putere şi trecător poate lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă pot fi însemnate şi nu lipsesc nici condiţiile de grindină. Temperatura aerului este în scădere, iar maximele vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade. Cât despre apa mării, are aceeaşi temperatură ca şi aerul, între 22 şi 24 de grade.

Duminică norii se mai răresc şi doar trecător va mai ploua. Dar vremea continuă să se răcească, maximele scad la valori cuprinse între 17 şi 22 de grade, iar vântul va avea intensificări. În apă se vor înregistra între 21 şi 23 de grade.
Ultima zi a săptămânii vine cu vreme răcoroasă. La amiază se vor înregistra temperaturi de la 18 grade în estul Transilvaniei, până la 26... 27 de grade în Oltenia. Norii se răresc, dar tot mai lasă averse însoţite de descărcări electrice, pe suprafeţe restrânse, în jumătatea de est a ţării. În celelalte regiuni iese soarele şi izolat, vor mai fi ploi scurte. Vântul, destul de sprinten, va avea intensificări temporate în Moldova, în Dobrogea şi la munte.

Luni ploile se întorc peste regiunile estice. În restul teritoriului însă, soarele va fi destul de generos şi doar izolat mai sunt averse la deal şi la munte. Vântul se mai intensifică local, iar regimul termic va caracteriza în continuare o vreme răcoroasă: la prânz vor fi între 17 şi 27 de grade. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vin-ploile
DorohoiNews.ro, 25-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează șofer. Pentru detalii va așteptăm la sediu pe str. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro