Pompierii Detașamentului Dorohoi s-au bucurat, joi, 10 august 2023, de vizita copiilor participanți la Școala de vară „JURJAC” 2023. Cu această ocazie, ei au putut să probeze căștile de protecție, să vadă autospecialele folosite la intervenții și să învețe o mulțime de lucruri noi.
De asemenea, copiii au îmbrăcat haina de pompier şi au urcat în autospecialele de intervenţie, iar apoi au învățat cum să țină furtunul pentru a stinge focul într-un timp foarte scurt.
Cu siguranță mulți dintre micuții vizitatori, înscriși la Școala de vară „JURJAC” 2023, își imaginează deja ziua când vor deveni, la rândul lor salvatori.
Astfel de activități vor fi organizate și în perioada următoare, în baza solicitării primite de la Centrul de zi pentru copii „JURJAC” din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi, care organizează, până pe 25 august, școala de vară.



















