Femeie din comuna Hilișeu-Horia găsită împușcată în propria locuință. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă

5 sept. 2023, Local
Femeie din comuna Hilișeu-Horia găsită împușcată în propria locuință. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă

Polițiștii au fost sesizați prin apel 112, la data de 4 septembrie 2023, în jurul orei 20:00, cu privire la faptul că o femeie, de 50 de ani, din comuna Hilișeu Horia a fost găsită în stare de inconștiență în locuință. 

Aceasta prezenta o plagă împușcată la nivelul gâtului, ulterior fiind constatat decesul de către cadrele medicale. În camera în care se afla victima a fost descoperită o armă neletală, cu aer comprimat pentru tir sportiv. 

Din primele verificări s-a stabilit faptul că arma respectivă era procurată dintr-o altă țară si introdusă în România de o cunoștință a familiei victimei, fiind utilizată pentru a alunga animalele sălbatice din apropierea gospodăriei. 

Arma este din categoria celor supuse autorizării, însă  proprietarul nu era autorizat în acest sens.

S-a constituit echipă operativă și sunt desfășurate activități specifice pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. 

Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și contrabandă.

Sursa: DorohoiNews.ro