Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Jandarmi_01

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările religioase și cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului

Vineri, 8 septembrie, jandarmii botoșăneni, în cooperare cu efective de poliție și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Botoșani, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a Hramului mănăstirii Vorona și a Festivalului Internațional de Folclor ,,Serbările Pădurii", organizat în Poiana Vorona, unde este așteptată prezența unui număr mare de participanți, dar și a spectacolului pentru tineret din fața Centrului Cultural Vorona, desfășurat începând cu ora 21.00.

În aceeași zi, jandarmii, împreună  cu polițiștii și pompierii botoșăneni, vor acționa, potrivit competențelor instituționale, în vederea prevenirii faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, a faptelor cu violență și a consumului de substanțe psihoactive, dar și pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal și prevenirea și stingerea unor eventuale incendii la spectacolele ocazionate de organizarea Zilelor comunelor Leorda, Santa Mare, Păltiniș, Albești, precum și la Hora Satului Coțușca.

Tot vineri, jandarmii vor fi prezenți și pe Complexul Sportiv Săveni, la evenimentul ,,Discoteca estivală a copiilor și adolescenților".

Sâmbătă dimineață, jandarmii vor fi alături de credincioșii prezenți la Hramul mănăstirii Sihăstria Voronei, precum și la pelerinajul la moaștele Sfântului Onufrie, pentru ca liniștea credincioșilor și a clerului să nu fie afectată de producerea unor incidente nedorite.

Reprezentanții instituției recomandă participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori, indicațiile forțelor de ordine și normele de prevenire a incendiilor, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare, să nu blocheze căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor și a echipajelor medicale de urgență și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională care îi afectează pe ei sau pe cei din jur.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Jandarmi_01Jandarmi_02Jandarmi_03Jandarmi_04Jandarmi_05
DorohoiNews.ro, 07-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro