Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Madalina

Marele premiu pentru cea mai avansată inimă artificială a fost câștigat de echipa din Iași a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, din care face parte și dorohoianca Mădălina Cojocariu.

Tinerii au paricipat, la sfârșitul săptămânii trecute, în Texas, Statele Unite, la finala unei competiții internaționale, care își propune să încurajeze și să sprijine cercetarea dedicată dezvoltării inimii artificiale.

„De origine din Dorohoi, Mădălina este bioinginerul echipei noastre care se pricepe la toate. S-a implicat încă de la început în organizare, dezvoltarea circuitelor electronice și testele hidraulice. Este pasionată de fotografie, munte și prepararea deserturilor, iar superputerea ei este că o înțelegi chiar dacă nu auzi ceea ce vorbește”, susțin, pe pagina de Facebook, cei din echipa Mavis Artificial Heart.

Potrivit echipei Mavis Artificial Heart, proiectul se bazează pe o echipă de cercetare, sub îndrumarea Dr. Alexandru Pleșoianu a cărui angajament și expertiză au fost cruciale în realizarea progreselor actuale.

„În urma evenimentului, am reușit să stabilim conexiuni cu numeroși profesioniști și instituții de renume, care se dovedesc a fi de o importanță crucială pentru dezvoltarea continuă a prototipului nostru. Suntem dedicați inovației și cercetării pentru a revoluționa domeniul medicinei cardiovasculare, fapt prin care ne-am făcut remarcați în această călătorie și care ne-a adus un sponsor valoros și anume Caensus Gmbh, ce ne va ajuta să ne continuăm drumul de dezvoltare a produsului nostru. Ținem să mulțumim Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS care ne-a susținut pe tot parcursul proiectului și Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași care ne-a asigurat toate condițiile de deplasare si participare la Conferința Societății Internaționale pentru Suport Mecanic Circulator din Dallas și care ne-a oferit posibilitatea să facem cunoscută munca noastră în rândul celor mai mari experți la nivel mondial”, precizează membrii echipei.

Inima artificială dezvoltată la Iași ar putea intra în teste clinice peste aproximativ cinci ani, iar termenul estimat pentru a deveni gata de utilizare este de aproximativ zece ani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Madalina
DorohoiNews.ro, 02-11-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro