Casă din comuna Bălușeni în pericol din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum

17 nov. 2023, Local
Casă din comuna Bălușeni în pericol din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum

O casă din localitatea Coșuleni, comuna Bălușeni, a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul coșului de fum.

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale însemnate.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza coșului de fum neprotejat față de materialele combustibile din care este construit acoperișul casei.

Sursa: DorohoiNews.ro