Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Accident_tren_Zlatunoaia_08

Un accident feroviar a avut loc în seara zilei de duminică, 31 martie 2024, pe raza localităţii Zlătunoaia din judeţul Botoşani.

Din primele informații, se pare că o maşină, condusă de un tânăr, a fost lovită de trenul Dorohoi – Iași. Accidentul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată fără barieră, în comuna Albești, în apropierea haltei Zlătunoaia. În urma accidentului au rezultat trei victime, un tânăr, în vârstă de 23 de ani și două fete de 16 ani și respectiv 19 ani. Cele două fete au fost transportate cu ambulanțele la spital, iar din cauza rănilor suferite, pentru tânăra de 19 ani a fost solicitat în întâmpinare echipajul de Terapie Intensiva Mobila SMURD. Șoferul, un tânăr de 23 de ani, a refuzat transportul la spital. 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, două ambulanţe aparţinând SAJ, dar şi un echipaj aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean. După evaluarea celor 47 de persoane aflate în tren (45 călători, 1 mecanic conductor și șeful de tren), s-a constatat că niciuna nu a avut de suferit în urma impactului. Pompierii au intervenit și pentru a preveni pericolul izbucnirii unui incendiu.

Polițiștii au preluat cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Accident_tren_Zlatunoaia_08Accident_tren_Zlatunoaia_01Accident_tren_Zlatunoaia_02Accident_tren_Zlatunoaia_03Accident_tren_Zlatunoaia_04Accident_tren_Zlatunoaia_05Accident_tren_Zlatunoaia_06Accident_tren_Zlatunoaia_07
DorohoiNews.ro, 31-03-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Global Work Specialist recrutează șoferi categoria D pentru Germania!

Global Work Specialist recrutează șoferi categoria D pentru Germania!
Global Work Specialist recrutează șoferi categoria D pentru Germania! Ce oferim? -Contract pe perioadă ...

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

Un gând de alinare pentru Anastasia…

Un gând de alinare pentru Anastasia…
Cu inimile îndurerate, colectivul grupei “Floricelelor”, de la Grădinița Cornerstone, ...

Teren intravilan Dorohoi 1778 mp2

Teren intravilan Dorohoi 1778 mp2
Teren Dorohoi,strada Ardeal,1778 mp2 Distanta pana la Blocul Turn e de 1.3 km Pe teren se afla o casa ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei IA de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”
Colectivul clasei IA de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” este alături de Darius ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”

Sincere condoleanțe din partea colectivului clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”
Dragă David, În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a bunicului ...

Închiriez Popas Dealul Morii pentru evenimente în 2025

Închiriez Popas Dealul Morii pentru evenimente în 2025
Inchiriez Popas Dealul Morii pentru evenimente 2025. Relatii la tel. 0748993952

Vând teren

Vând teren
Vand avantajos locuri de case la iesire din Dorohoi . Terenul dispune de toate utilitatile . Relatii ...

Închiriez garsonieră

Închiriez garsonieră
Inchiriez garsoniera , relatii la Tel. 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro