Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna prevenirii criminalităţii

21 mai 2024, Local
Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în Săptămâna prevenirii criminalităţii

Prima zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii 2024 a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor,  poliţiştii de prevenire fiind alături de elevii din clasele Școlii Gimnaziale nr.13 Botoşani, precum şi alături de beneficiarii Centrului social de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc social Botoşani, în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare.

Siguranţa pe Internet a fost subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii claselor gimnaziale din cadrul unității  de învățământ. Recomandările generale s-au referit la  protejarea datelor personale, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente. De asemenea, au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.

În cadrul întâlnirilor cu beneficiarii centrului de zi, aceştia au fost informaţi într-un mod cât mai interactiv pe diverse teme : siguranţa pentru sănătate, siguranţă în clasă, siguranţa în pauză, prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea situaţiilor periculoase, relaţiile cu colegii, când lipsesc părinţii de acasă sau accesarea internetului.

În cadrul activităților au fost distribuite materiale realizate în cadrul Programului local de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, derulat în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

Sursa: dorohoinews.ro

Galerie foto (2)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!