Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pompieri_1

Șase pompieri de la Detașamentele de Pompieri Botoșani, Dorohoi și Stația de Pompieri Săveni, își vor desfășura activitatea următoarele două săptămâni pe litoral. Aceștia sunt pregătiți să intervină pentru a-i ajuta pe turiști, în cazul unor probleme medicale. 

Alături de paramedici din cadrul ISU Constanța, pompierii botoșăneni au în responsabilitate plaja din Mamaia Nord, unde vor desfășura misiuni în cadrul punctului de prim ajutor. Ei fac parte din prima din cele cinci serii de pompieri botoșăneni care, vara aceasta, vor desfășura misiuni în cadrul punctelor de prim ajutor de pe litoral.

Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 450 de pompieri din 22 de județe ale țării și municipiul București vor suplimenta efectivele de salvatori pregătiți să deruleze acțiuni pe litoralul românesc.

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și a tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate).

Pentru evitarea evenimentelor deosebite și menținerea gradului de siguranță a celor care tranzitează litoralul românesc, un aspect important avut în vedere este reprezentat de prevenirea situațiilor care pot pune în pericol viața sau bunurile turiștilor. În acest sens, începând cu data de 22 iunie, prima serie de specialiști din unitățile subordonate IGSU a fost detașată pe litoral pentru susținerea activităților de prevenire, în cadrul echipelor mixte, constituite cu personal al ISU Constanța. Echipajele operative vor fi schimbate la fiecare două săptămâni și își vor desfășura activitatea în perioada iunie - august.

Controalele de prevenire se vor efectua la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele unde se înregistrează un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, se vor avea în vedere și construcțiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, târgurile tematice, precum și campingurile, taberele școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din județul Constanța, au fost operaționalizate 24 puncte de lucru temporare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Pompieri_1
DorohoiNews.ro, 29-06-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți și brichete”
SC DANIVAS SRL solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul SECȚIE DEBITARE MATERIAL ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandate,in Dorohoi,str.Duzilor. Relatii la telefon ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând 1500 mp teren intravilan in centrul satului Popeni la 10 minute de Dorohoi.Pe teren este o ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând teren intravilan în suprafață de 9450 mp , situat în localitatea Iezer , comuna ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro