Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1_censored (7)

În cele șapte luni ale acestui an, polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani au desfășurat aproximativ 60 de activități specifice de control pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, precum și pentru implementarea măsurilor de îndepărtare de pe teritoriul țării noastre sau luarea în custodie publică atunci când se impune acest lucru. Șapte străini au fost depistați în situații ilegale.

În perioada 1 ianuarie - 31 iulie a.c., polițiștii de imigrări au organizat și desfășurat 56 de activități specifice de control pe linia legalității șederii străinilor pe teritoriul României și a muncii nedeclarate. Aceste activități au inclus verificări operative la reședințele declarate ale străinilor și au fost efectuate atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, precum Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani. 

În cadrul acestor controale, polițiștii de imigrări au verificat în aplicația eDAC, aproximativ 350 de persoane.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost depistați șapte străini în situații ilegale, iar într-un caz a fost emisă o decizie de returnare. 

De asemenea, pentru abaterile constatate au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe linia reglementării dreptului de ședere au fost soluționate 2.100 de cereri în perioada analizată. Dintre acestea, 1.150 au fost cereri pentru eliberarea avizului de muncă, iar 950 au fost pentru prelungirea dreptului de ședere, invitații, rezidență UE/SEE/CHE. 

Totodată, au fost emise 368 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare (cetățeni ucraineni).

Acțiunile întreprinse de Biroul pentru Imigrări al Județului Botoșani fac parte din eforturile continue ale Inspectoratului General pentru Imigrări de a asigura respectarea legislației privind regimul juridic al străinilor în România și de a contribui la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1_censored (7)
DorohoiNews.ro, 19-08-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro