Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

f8b5946a-49a8-4e78-bd9c-5037cc69922d

La data de 17 octombrie 2024 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei din cadrul subunităților au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare abateri ale pietonilor, neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept și neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.
 
Scopul activității a fost unul preventiv, de conștientizare a participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care nu respectă regulile de circulație.

În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 167 de sancțiuni contravenționale, dintre care 64 de avertismente, în valaore totală de 34.000 de lei.

Dintre sancțiuni, 61 au fost aplicate pentru abateri ale pietonilor și 12 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au acordat prioritate pietonilor care aveau acest drept. 

De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere.

La nivelul județului Botoșani, principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt abaterile comise de către pietoni. De la începutul anului până în prezent, în județul Botoșani au fost înregistrate 303 accidente rutiere soldate cu victime omenești, cu 4 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Dintre acestea, 32 de accidente s-au produs ca urmare a abaterilor comise de către pietoni, dintre care 3 soldate cu decese, ca urmare a traversării neregulamentare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

f8b5946a-49a8-4e78-bd9c-5037cc69922d
DorohoiNews.ro, 17-10-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi
Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi vizavi de ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Dorim sa angajam o persoana serioasa pe termen lung pentru lucru in cadrul spalatorie noastre. Experienta ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru ...

SC Forestiera Rosetti SRL - Anunț Mediu

SC Forestiera Rosetti SRL - Anunț Mediu
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani anunță publicul interesat că în urma analizei ...

Look Up Style angajează consilieră de vânzări

Look Up Style angajează consilieră de vânzări
Angajăm consilieră de vânzări pentru magazin de îmbrăcăminte fizic și online(vânzătoare/casieră) ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Vând casă în Dorohoi

Vând casă în Dorohoi
Vând casa în Dorohoi, strada George Enescu nr.100. Pentru mai multe detalii sunați va rog ...

Gânduri de alinare de la colectivul Grădiniței cu program prelungit nr. 6 Dorohoi

Gânduri de alinare de la colectivul Grădiniței cu program prelungit nr. 6 Dorohoi
Gânduri de alinare se îndreaptă acum, la trecerea în neființă a cumnatului, către ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro