Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Pompierii au fost solicitați să intervină, noaptea trecută, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Coțușca. O anexă, lipită de casă a luat foc și exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor. 

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere și ambulanța SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, dar și un echipaj SAJ. Aceștia au constatat faptul că proprietara, în vârstă de 70 de ani, era ieșită din interior. Femeia a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au stins incendiul, fiind protejate o parte din anexa, dar și o casă.  

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce proprietara a încercat să aprindă focul și a scăpat chibritul aprins pe materiale combustibile. 

Pentru a preveni astfel de evenimente, facem un apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de prevenire a incendiilor. 
Totodată, recomandăm:

✔ nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; 

✔ nu aprindeți focul folosind lichide inflamabile; 
✔ nu folosiți sobe sau alte mijloace de încălzire defecte sau cu improvizații; 
✔ nu supraîncălziți sobele sau alte mijloace de încălzire;
✔ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului; 
✔ folosiţi soba doar cu uşa închisă;
✔ aşezaţi o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul uşii;
✔ nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile, haine la uscat;
✔ stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa și nu adormiţi cu focul aprins;
✔ nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă sau cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

12
DorohoiNews.ro, 08-02-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Asavei Otilia în aceste ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal
Restaurant-Pizzerie din Dorohoi, angajează personal calificat, cu experiență în domeniu, pentru ...

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi
Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi vizavi de ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colectivul Sectiei Medicala 2 este alaturi de dr.Asavei Otilia in aceste momente de tristete si durere ...

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!
Bălinișteanu Constantin a pierdut un portofel conținând acte personale, în Dorohoi. Persoanele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro