Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

SL278540

Preşedintele nou înfinţatei asociaţii pentru protecţia animalelor din Dorohoi, Ionela Ciobanu împreună cu doctorul veterinar, Vlad Ivănescu care a avut iniţiativa fondării asociaţiei, pe care au intitulat-o „Prieten pentru prieten” au fost luni în audienţă la Primărie. 

Din dorinţa de a realiza un parteneriat cu autorităţile locale, ei s-au prezentat la sediul Primăriei să discute cu primarul.  Acesta nu era disponibil, însă viceprimarul, Sorin Alin Clim i-a primit şi au discutat despre ce se poate face pentru a se asigura că, Dorohoiul este un oraş care are grijă de căţeii fără stăpân.

Confrom declaraţiilor preşedintelui asociaţiei, Ionela Ciobanu, viceprimarul a fost:  „Foarte încântat de iniţiativa noastră, mai ales că s-a adus vorba de sterilizarea şi castrarea în masă a tuturor animalelor fără stăpân din oraş. Căţeii în special, dar şi pisicile vor benefica de tot ce putem noi să oferim,  nu vor fi numai duşi la adăpost şi hrăniţi, ci şi trataţi şi tot ce mai au nevoie. Eutanasierea nefiind o soluţie decât în cazurile exteme. Primăria  vrea să ne ajute şi ne-a asigurat de tot suportul său, ceea ce noi ne doream foarte mult”.

Conducerea asociaţiei a trimis actele pentru înfiinţare la Bucureşti, iar acum aşteaptă să primească un răspuns de la cei de acolo, după care următorul pas este înscrierea asociaţiei pe rol la judecătorie pentru a se obţine şi aprobările necesare funcţionării.  Între timp echipa „Prieten pentru prieten” este în căutarea  surselor de finanţare şi suport ce pot fi oferite de autorităţile, firmele şi iubitorii de animale din oraş. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

SL278540SL278539
DorohoiNews.ro, 09-08-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.08.2011 la 17:48

Nu ar mai trebui sa mai speculati niste prostii.... acesti oameni incearca sa faca ceva pentru dorohoi si pentru cateii si pisicile din acest oras, in loc sa fiti uniti sa ajutati aceste suflete voi va dati cu parerea..... de ce nu aveti curaju sa va scrieti numele intreg va este rusine . CEI CE NU IUBESC ANIMALELE SUNT OAMENII FARA INIMA.

09.08.2011 la 22:21

daca ar durea prostia....multa lume ar suferi de dureri mari de cap....cineva cu inima mare,incearca sa ajute niste suflete,date de la dumnezeu,iar unii fac comentarii,.. de oameni hartuiti de viata pe care o duc si negrul din suflet pe care il au....cel putin,asa poti sa.ti vezi dusmanii, fara a face un efort prea mare....ies singuri la suprafata!!!!.....

09.08.2011 la 19:16

daca tot au atata dragoste pentru aceste animalute eu zic sa ia acasa fiecare din asociatie cat 5-10 si s-a curatat orasul .

09.08.2011 la 16:54

Eu zic sa inveti sa scrii si abia apoi sa deschizi calculatorul ca sa-ti dai cu parerea.

09.08.2011 la 15:15

Ia caini acasa la dumneta si ingrijestei.Eu vreau sa vad pe strada nici un caine.Acestia trebuie sa stea langa oameni dar in curte in adaposturi nu pe strada.Asa ca tinei le dta acasa .

09.08.2011 la 08:34

ia caini acasa la tine daca tot nai ce face

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Școala Gimnazială Nr.1 Dorohoi organizează concurs pentru un post de îngrijitoare clădiri. Vezi detalii!

Școala Gimnazială Nr.1 Dorohoi organizează concurs pentru un post de îngrijitoare clădiri. Vezi detalii!
Şcoala Gimnazială Nr.1 Dorohoi, cu sediul în Dorohoi, strada Stroe Buican nr.2, județul Botoşani, ...

Primăria Dimăcheni organizează concursuri pentru posturile de secretar general și consilier compartiment agricol

Primăria Dimăcheni organizează concursuri pentru posturile de secretar general și consilier compartiment agricol
Avand in vedere prevederile: H.G. NR.611/2008,pentru aprobarea normelor privind organizarea  si ...

SC din Dorohoi angajează doi mecanici auto și un necalificat

SC din Dorohoi angajează doi mecanici auto și un necalificat
SC REM KAR PRESTIGE SRL ANGAJEAZA ÎN DOROHOI 2 MECANICI AUTO cu minimă experiență 1 NECALIFICAT ...

Lucrări de construcții, instalații sanitare, termice, electrice și pregătire teren

Lucrări de construcții, instalații sanitare, termice, electrice și pregătire teren
Firmă din Dorohoi, efectuăm lucrări de construcții și instalații sanitare, termice, electrice și ...

Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi angajează referent și economist

Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi angajează referent și economist
Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi scoate la concurs postul de referent și economist. Relații la telefon: ...

Angajez personal atelier tâmplărie

Angajez personal atelier tâmplărie
Angajez personal atelier tâmplărie, pentru șlefuit, condiții bune de lucru și salariu atractiv. ...

Societate comercială angajează contabil

Societate comercială angajează contabil
Societate comercială cu profil agricol angajează contabil. Informații la telefon: 0231611991 , 0754200416 ...

Societate comercială cu profil agricol angajează operatori siloz

Societate comercială cu profil agricol angajează operatori siloz
Societate comercială cu profil agricol angajează operatori siloz. Informații la telefon: 0231611991 ...

SC angajează mecanici agricoli cu experiență

SC angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații la ...

Societate comercială angajează electromecanic

Societate comercială angajează electromecanic
Societate comercială cu profil agricol angajează electromecanic cu experiență. Informații la telefon ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro