Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Nu tremur la cutremur BT03

Acasă, la serviciu, la școală, în centre comerciale sau pe stradă, indiferent de locul în care ne aflăm în momentul producerii unui cutremur, trebuie să știm cum să ne comportăm. La fel de important este să cunoaștem ce avem de făcut înainte și după producerea unui seism, periodic fiind organizate acțiuni de informare și educare preventivă.

Astfel de activități au avut loc și astăzi în Piața Centrală din municipiul Botoșani, în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”. Cele mai multe dintre persoanele pe care le-am întâlnit ne-au spus faptul că au urmărit știrile despre cutremurele care s-au produs în ultimul an în țara noastră, dar nu au intrat în panică. Au fost și botoșăneni care și-au amintit de seismul din anul 1977 și de urmările acestuia, ziua de 04 martie fiind cea în care comemorăm 48 de ani de la acest seism. 

Pe timpul acțiunii, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniei naționale “Nu tremur la cutremur”.

Modul de comportare în cazul descoperirii munițiilor rămase neexplodate, dar și cum pot fi prevenite incendiile, au fost alte subiecte abordate pe timpul activității de informare și educere preventivă.

Astfel de activități au fost derulate în toate localitățile din județ, de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. 
 
Informare preventivă:

Măsurile și modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unui seism pot fi consultate accesând: https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/

1. Reguli generale de comportament în caz de cutremur 

https://www.youtube.com/watch?v=0OUid43xtfE

2. Reguli de comportament în caz de cutremur - pe stradă 

https://www.youtube.com/watch?v=Fwz0wA4HWIM 

3. Reguli de comportament în caz de cutremur - la școală 

https://www.youtube.com/watch?v=lc3rHsyXaN8

4. Reguli de comportament în caz de cutremur - în centre comerciale 

https://www.youtube.com/watch?v=R2mRep873NY

5. Reguli de comportament în caz de cutremur - în locuințe 

https://www.youtube.com/watch?v=rlEuJdtQrgI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Nu tremur la cutremur BT03Nu tremur la cutremur BT01Nu tremur la cutremur BT02Nu tremur la cutremur BT04Nu tremur la cutremur BT05Nu tremur la cutremur BT06Nu tremur la cutremur BT07Nu tremur la cutremur BT08Nu tremur la cutremur BT09Nu tremur la cutremur BT10Nu tremur la cutremur BT11Nu tremur la cutremur BT12Nu tremur la cutremur BT13Nu tremur la cutremur BT14Nu tremur la cutremur BT15Nu tremur la cutremur BT16Nu tremur la cutremur BT17Nu tremur la cutremur BT18Nu tremur la cutremur BT19
DorohoiNews.ro, 04-03-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj. ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă să îngrijesc o bătrână extern sau să am grijă de un copil! Număr ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro