Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua Portilor Deschise

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să stingă, în medie, două incendii pe zi, în luna februarie. Numărul evenimentelor cu foc s-a dublat, față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor statistice, în a doua lună a anului 2025, s-au întregistrat 69 de incendii ( 9 de vegetație uscată), cu 56, 81% mai multe față de perioada de referință.

Opt persoane au fost salvate din locuinţele cuprinse de flăcări, iar trei dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale. Zece oameni au fost evacuați preventiv din clădirile unde s-au produs incendii.

Cele mai grave evenimente s-au înregistrat în localitățile Călărași și Hulub, acolo unde un bărbat, în vârstă de 42 de ani a decedat, iar altul de 62 de ani, a suferit arsuri. Tragedia de la Călărași a fost generată de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile, incendiul fiind observat târziu, de vecini. La Hulub, bărbatul a suferit arsuri pe mai bine de jumătate din suprafața corpului după ce, din cauza unei afecțiuni cronice, a căzut aproape de focul aprins chiar de el, pe un câmp de la marginea localității.    

Pompierii au mai constatat faptul că cele mai multe incendii, înregistrate luna trecută, s-au produs din cauza coșurilor de fum deteriorate, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișurilor și a scurtcircuitelor.

Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a sistemelor de încălzire și a instalațiilor electrice, dar și pe timpul fumatului, astfel:

- coșurile de fum:
- verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- tencuiți şi văruiți părtea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.

- sobe:
- nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
- amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;      
- depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
- instalația electrică/ surse de încălzire electrice:
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate; 
- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current;

- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
- amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede;
- nu amplasați aparatele electrice de încălzire în apropierea materialelor combustibile sau a corpurilor de mobilier;
- nu folosiţi aparate electrice de încălzire cu defecțiuni sau improvizații;
- nu adormiți cu aparatele electrice de încălzire în funcțiune;
- nu amplasați materiale combustibile la mai puțin de un metru față de mijloacele de încălzire;
- opriți funcționarea mijloacelor de încălzire atunci când părăsiți locuința.

-fumat
- nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;
- dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;
- dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
- dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
- stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de gaze trebuie deschise toate uşile şi ferestrele, nu trebuie aprinsă nicio sursă de foc, nu trebuie folosite întrerupătoarele sau aparatele electrice.

Nu lăsați copiii singuri acasă, nesupravegheați sau blocați, cu surse de aprindere, sobe, plite și aparate electrice în funcțiune.

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

 Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua Portilor Deschise
DorohoiNews.ro, 13-03-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Vând casă în Dorohoi, strada Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, strada Aprodul Purice
Vând casă 180 mp, cu etajul superior complet renovat și mobilat modern compus din 3 camere, baie,hol ...

Închiriez garsonieră

Închiriez garsonieră
Inchiriez garsoniera mobilata tel. 0746322767

Vânzare apartament

Vânzare apartament
Vand apartament cu 3 camere, complet renovat, etajul 3. Detalii la numarul 0039/3294611723. Rog seriozitate. ...

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere 48 mp +beci, str. GRIGORE GHICA nr. 40 (langa liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Vând apartament cu două camere decomandate - FOTO

Vând apartament cu două camere decomandate - FOTO
Vând apartament cu două camere decomandate, 52 mp plus balcon, str. Spiru Haret, Nr. 7, Bloc 1A, ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro