Un autoturism scăpat de sub control s-a oprit într-o casă din Botoșani

19 mar. 2025, Local
Un autoturism scăpat de sub control s-a oprit într-o casă din Botoșani

Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, 19 martie 2025, pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care s-a oprit într-o casă.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță aparținând SAJ și Poliția. 

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane în interiorul mașinii. Din fericire, nimeni din autoturism nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Proprietarul casei a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri de specialitate de la echipajul SAJ. 

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)