Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Incendiu Mitoc_3

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, 20 martie 2025, într-o gospodărie din localitatea Dragalina. Două adăposturi de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietară.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristinești. Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o magazie, o bucătărie de vară și două case. Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale proprietarei, care a suferit un atac de panică.

Cel mai probabil incendiul a fost generat de scânteile purtate de vânt provenite de la un foc făcut în aer liber, care au căzut pe materiale combustibile.

Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a tulbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Atragem atenția asupra faptului că, folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la păduri sau chiar gospodării.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Incendiu Mitoc_3
DorohoiNews.ro, 20-03-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Asavei Otilia în aceste ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal
Restaurant-Pizzerie din Dorohoi, angajează personal calificat, cu experiență în domeniu, pentru ...

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi
Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi vizavi de ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colectivul Sectiei Medicala 2 este alaturi de dr.Asavei Otilia in aceste momente de tristete si durere ...

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!
Bălinișteanu Constantin a pierdut un portofel conținând acte personale, în Dorohoi. Persoanele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro