Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

accident

Din cauza nesemnalizării corespunzătoare a rondurilor de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi, astăzi, 12 august, în jurul orei 13:15, la intrarea în Plevna, în faţa bisericii Sfânta Vineri a avut loc un accident.

Un Volvo nergu s-a izbit într-un Cielo de culoare roşie din pricina confuziei unora dintre şoferii auto cu privire la acordarea priorităţii. Referitor la această problemă există  două tabere ale şoferilor, dintre care una susţine că în această zonă este prioritate de dreapta, pe când alţii consideră că are prioritate primul intrat în intersecţie, la fel ca la un sens giratoriu.

Poliţia urmează să facă cercetările necesare pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

accidentaccident1accident2accident3accident4accident5accident6accident7
DorohoiNews.ro, 12-08-2011
10Local

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

14.09.2011 la 00:56

Pt dorohoian ....dc numi zici lucrurile astea in fata si te ascunzi dupa un PC :)) nu te inteleg

16.08.2011 la 23:38

Sunteti destepti toti acum..

16.08.2011 la 18:38

Pentru gipsy cab ... Esti un mare prost ! Cand m-ai vazut tu pe mine ca faceam raliu in oras? Daca merg cu 60 la ora pe bulevard voua vi se pare ca zbor. Stii macar ce e ala raliu? Vorbesti doar sa te afli in treaba, stii tu vorba aia cu capra vecinului.. Ai radarul in buzunar? Sau pe bicicleta?? Vezi-ti de treaba ta, singurii la care trebuie sa raspund e politia nu tie ! Nu mai mancati atata la kkt !

14.08.2011 la 12:17

dupa cum se citeste in stire, soferul masinii volvo este cel vinovat.dar nu cred ca a facut ceva politia ceva in accest sens.unde-s bani e si putere.asta e.cine e cinstit nu are nici o sansa.pacat de cielo.bafta cielo

12.08.2011 la 22:32

La accidentele cu pagube materiale, politia intervine doar daca este solicitata, daca nu conducatorii auto se prezinta la asigurari!

12.08.2011 la 16:53

Daca nu exista semnul "sens giratoriu", nu se ia in considerare ca este rond acolo. Simplu, nu?

12.08.2011 la 14:55

Cred ca vw golf avea nr de Bulgaria , este un prost care are golf 4 cu un tuning de bazar inmatriculat in Bulgaria si face pe-a smecherul prin Dorohoi ar cam trebui pus la punct, daca vreunul dintre cei de la rutiera citeste commentul cred ca stie la cine ma refer e un vechi client al lor sta pe Aleea Cristalului

12.08.2011 la 14:43

stranierii astia is durere cum circula... nu au o treaba cu regulile de circulatie... ar trebuie sa le interzica sa circule pe drumurile din romania... si asta e numai inceputul ca debia au aparut... sa vedeti voi cate accidente vor provoca astia pana la sfarsitul lunii cand pleaca.

12.08.2011 la 14:27

Nu se aplică regula de la sensul giratoriu.Se ocoleşte centrul intersecţiei(rondul),se respectă indicatorul ,,Cedează trecerea''dacă există la ieşire din Plevna,dacă nu se cedează trecerea întrucât se iese de pe un drum de rang inferior(respectiv Plevna)

12.08.2011 la 14:07

Bravo reporterilor dorohoinews! Foarte iute postarea! ....Nu intervin nici militistii (care stau la intrari in Dh.), nici administratorul drumului.... daca ar pune sens giratoriu la fiece insulita, circulatia ar fi temperata.... Tot azi, in jurul orei 12,00 un ford scorpio (bt-21-san) si un vw golf (nu am retinut nr.), faceau raliu pe bulevard, sensul de coborare... niste neghiobi care urmaresc descarcerarea... mai sunt si taximetristii.... un matiz albastru era sa tamponeze in coloana, un logan (vep) care a mai fost "vizitat de medici" prin abdomen (nu si la "mansarda"), etc....

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro