Casă în pericol din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum

15 apr. 2025, Local
Casă în pericol din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum

O femeie în vârstă de 74 de ani, din orașul Flămânzi, a trecut prin momente de panică, după ce în jurul coșului de fum al locuinței a izbucnit un incendiu. Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar intervenția promptă a pompierilor a prevenit o tragedie.

La misiune a participat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum neizolat corespunzător față de elementele combustibile din structura acoperișului.

Sursa: DorohoiNews.ro