Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

anastasie basota 01

Peste 300 de elevi, cadre didactice și membri ai personalului auxiliar au fost evacuați astăzi, în cadrul unui exercițiu de simulare a unui cutremur, organizat la Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” din Pomârla.

Exercițiul a urmărit testarea reacției în caz de seism și consolidarea cunoștințelor privind comportamentul adecvat în astfel de situații. Participanții s-au evacuat în mod organizat și s-au deplasat către punctul de adunare, unde au primit informații utile din partea reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

Elevii au avut ocazia să observe îndeaproape o autospecială de intervenție și să afle detalii despre echipamentele folosite în misiunile operative de către pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi. Paramedicii SMURD i-au învățat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor și le-au prezentat acestora autospeciala de intervenție. 

De asemenea, elevii și cadrele didactice au fost instruiți de către inspectorii de prevenire în privința pașilor ce trebuie urmați înainte, în timpul și după un cutremur sau incendiu. În cadrul activității au fost distribuite materiale informative din campania națională „Nu tremur la cutremur”.

Recomandări pentru siguranța în timpul unui cutremur, dacă vă aflați la școală:
Adăpostiți-vă sub pupitre, departe de ferestre, pereți exteriori sau obiecte periculoase;
Protejați-vă capul și fața;
Nu părăsiți sala de clasă în timpul seismului;
Cadrul didactic trebuie să deschidă ușa și să se adăpostească lângă un perete de rezistență;
Evacuarea se face doar după încheierea cutremurului și verificarea căilor de ieșire.

Dacă sunteți în exterior:
Apropiați-vă de un loc sigur, departe de clădiri, copaci, cabluri sau alte obiecte care pot cădea;
Stați la cel puțin 10 metri distanță de firele electrice rupte sau căzute.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

anastasie basota 01anastasie basota 02anastasie basota 03anastasie basota 04anastasie basota 05anastasie basota 06anastasie basota 07anastasie basota 08
DorohoiNews.ro, 05-05-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Apartament cu 2 camere de închiriat în Dorohoi

dorohoinews.ro
Se închiriază apartament cu 2 camere utilat și mobilat Telefon 0741619635

Caut doamnă pentru menaj

Caut doamnă pentru menaj
Caut o doamnă care să se ocupe cu menajul in apartamentului mamei mele. Mama mea a suferit un AVC, ...

Vând combină frigoriică

Vând combină frigoriică
Vand Combina frigorifica marca Artic stare functionare. Relatii la telefon 0745 058 663

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, doamna învățătoare și colectivul de părinți al clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro