Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

jandarmi_1

În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa pentru siguranța botoșănenilor la manifestările publice cu caracter cultural-artistic sau sportiv, cu participare numeroasă.

Începând de azi, jandarmii, împreună cu efective de poliție rutieră, vor acționa timp de trei zile în zona de desfășurare a Festivalului de voie bună - aRoma Fest pentru prevenirea faptelor antisociale, precum și pentru dirijarea circulației rutiere, conform competențelor instituționale, dar vor interveni și în parcarea privată unde are loc evenimentul, la solicitarea organizatorului sau agenților de securitate contractați de acesta, în eventualitatea apariției unor situații de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Sâmbăta, jandarmii vor fi alături de participanții înscriși la competiția de alergare în natură Forest Run, în pădurea Rediu, iar duminică, împreună cu polițiștii și pompierii botoșăneni, vor acorda sprijin Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, în cadrul misiunii de asigurare a ordinii publice la meciul de fotbal de Liga I  dintre echipele F.C. Botoșani și F.C. Hermannstadt, disputat de la ora 16.00 pe Stadionul municipal Botoșani.

Recomandăm participanților la aceste manifestări publice să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare, să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct, în cel mai scurt timp, în cazul sesizării unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

jandarmi_1
DorohoiNews.ro, 16-05-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro