Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Lectii de prim ajutor Dorohoi_002

Mult asteptata vară a sosit și în municipiul Dorohoi, fiind întâmpinată cu bucurie prin celebrarea Zilei Copilului. Pe 2 iunie 2025, începând cu ora 10:00, în fața Primäriei Dorohoi, a fost organizată o activitate specială dedicată celor mici, la care au participat cu implicare și entuziasm reprezentanți ai autorităților locale.

Sub coordonarea domnului primar, ing. Dorin Alexandrescu, Serviciul Județean de Ambulanță  Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean, „General de brigadă Tudor Luchian” Botoșani și Poliția Municipiului Dorohoi au desfășurat activități educative și demonstrative, menite să informeze și să familiarizeze copiii și părinții cu măsuri de siguranță și tehnici de prim ajutor.

Participanții au avut ocazia să asiste la demonstrații, să afle informații utile despre prevenție și siguranță, dar și să interacționeze cu echipamentele specifice ale instituțiilor. Cei mici s-au bucurat de posibilitatea de a proba echipamente de intervenție și de a face fotografii alături de mascotele salvatorilor. Evenimentul a adus un plus de valoare comunității, contribuind la educația preventivă a tinerei generații într- un mod interactiv și plin de voie bună. (Ștefan O.)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Lectii de prim ajutor Dorohoi_002Lectii de prim ajutor Dorohoi_001Lectii de prim ajutor Dorohoi_003Lectii de prim ajutor Dorohoi_004Lectii de prim ajutor Dorohoi_005Lectii de prim ajutor Dorohoi_006Lectii de prim ajutor Dorohoi_007Lectii de prim ajutor Dorohoi_008Lectii de prim ajutor Dorohoi_009Lectii de prim ajutor Dorohoi_010Lectii de prim ajutor Dorohoi_011Lectii de prim ajutor Dorohoi_012Lectii de prim ajutor Dorohoi_013Lectii de prim ajutor Dorohoi_014Lectii de prim ajutor Dorohoi_015Lectii de prim ajutor Dorohoi_016Lectii de prim ajutor Dorohoi_017Lectii de prim ajutor Dorohoi_018Lectii de prim ajutor Dorohoi_019Lectii de prim ajutor Dorohoi_020Lectii de prim ajutor Dorohoi_021Lectii de prim ajutor Dorohoi_022Lectii de prim ajutor Dorohoi_023Lectii de prim ajutor Dorohoi_024Lectii de prim ajutor Dorohoi_025Lectii de prim ajutor Dorohoi_026Lectii de prim ajutor Dorohoi_027Lectii de prim ajutor Dorohoi_028Lectii de prim ajutor Dorohoi_029Lectii de prim ajutor Dorohoi_030
DorohoiNews.ro, 02-06-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro