Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ISU_02

Ziua Internațională a Copilului a fost marcată,  astăzi, la Dorohoi, printr-un eveniment plin de energie și emoție. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de copii au luat cu asalt pietonalul din fața primăriei, dornici să interacționeze direct cu salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi, să descopere tainele acestei meserii și să învețe cum pot salva vieți.

Aceștia au fost, pentru câteva ore, pompieri, paramedici și eroi în devenire, participând la o serie de activități interactive. 

Cei mici au profitat de ocazie pentru a urca în autospecialele de intervenție și pentru a descoperi cum arată și funcționează echipamentele utilizate de pompieri în misiunile operative.

Paramedicii SMURD au susținut un atelier de prim ajutor, în cadrul căruia i-au învățat pe cei mici ce trebuie să facă în cazul în care cineva are nevoie de ajutor. 

Încântați și vizibil emoționați, copiii au probat uniforma de pompier și accesoriile din dotarea autospecialelor, bucurându-se de ocazia rară de a intra în pielea celor care intervin în situații de urgență.

Pe lângă activitățile practice, toți participanții materiale informative din cadrul campaniilor naționale de prevenire derulate de IGSU: „R.I.S.C – Renunță. Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „Nu tremur la cutremur” și „Marți, 13 – Preveniți Ghinionul”

Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Dorohoi, a oferit nu doar momente de joacă și distracție, ci și lecții valoroase despre prevenirea situațiilor de urgență și importanța intervenției rapide.

Activitatea s-a bucurat de un real succes și a reunit copii de toate vârstele, părinți, cadre didactice și reprezentanți ai comunității locale, transformând Ziua Copilului într-un prilej de învățare prin joacă, în mijlocul celor care își dedică viața pentru a salva alte vieți.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ISU_02ISU_01ISU_03ISU_04ISU_05ISU_06ISU_07ISU_08ISU_09ISU_10ISU_11ISU_12ISU_13ISU_14ISU_15ISU_16ISU_17ISU_18ISU_19ISU_20ISU_21ISU_22ISU_23ISU_24ISU_25ISU_26ISU_27ISU_28
DorohoiNews.ro, 02-06-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dumnezeu să o ierte!

Dumnezeu să o ierte!
Cu tristețe în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a celei ce a fost sotie, mamă și bunică ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

inchirioez garsoniera

dorohoinews.ro
ofer spre inchiriere garsoniera in cartierul Victoriei Pt detalii sunati la nr 0778720249

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro