Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tenis

Weekendul acesta filiala Partidului Conservator din Dorohoi a organizat concursul "Cupa tânărului conservator la tenis". La competiţie s-au înscris opt băieţi şi şapte fete. Sâmbătă au avut loc preliminariile şi finala la fete, iar duminică a avut loc finala la băieţi. Evenimentul s-a desfăşurat la terenul de zgură de la baza sportivă existentă la Dealu Mare. Sponsorul principal al acţiunii a fost familia Irimescu, oferind spaţiul şi premiile, iar organizatorii Partidului Conservator au realizat partea ce a ţinut de găsirea şi aducerea participanţilor.

Cu privire la concurs, Geta Luca preşedintele PC Dorohoi, ne-a vorbit despre iniţiativa partidului de a reînvia acest sport: "Am început activitatea prin concursul de astăzi, care este primul de pe lista noastră cu evenimente. Am decis să îl organizăm în această perioadă de vară ca să prindem cât mai mulţi tineri din oraş, fiind vacanţă. Vrem să facem o obişnuiţă din această competiţie, odată având şi baza sportivă la dispoziţie şi acest teren deosebit. Noi am vrut să participe la concurs, tineretul oraşului, nu numai tinerii din cadrul PC sau alţi tineri implicaţi în politică. Indiferent de vârstă şi apartenenţa politică toată lumea a fost binevenită. S-a înscris destul de multă lume şi cred că totul a fost un succes".

Prezenţi la competiţie, în tribune au fost şi Paul Onişa, liderul PC Botoşani, primarul Dorohoiului, ing. Dorin Alexandrescu şi preşedintele grupării PC de tineret din municipiu, Andrei Vremescu.

Din partea tinerilor ne-a vorbit, liderul acestora Andrei Vremescu: "De la început vreau să mulţumesc organizatorilor şi domnului Irimescu care ne-a oferit baza materială pentru a realiza acest concurs. Filiala PC Dorohoi, împreună cu d-na preşedinte Geta Luca, toţi membrii şi Organizaţia de Tineret am realizat la nivel de municipiu un campionat de tenis de câmp din dorinţa de a promova acest sport. Mulţumesc tuturor pentru implicare şi în special le mulţumesc particpanţilor care au ales să îşi dedice timpul lor concursului".

Câştigătoarea la fete a fost Luana Tiulea, iar la băieți, câştigătorul a fost Cosmin Pristavu.

Legat de evenimentul la care a luat parte, Paul Onişa liderul PC Botoşani a declarat: "Acţiunea face parte din şirul nostru de provocări. Ne aflăm într-un şir de astfel de acţiuni şi nu ne oprim aici, avem planificate evenimente în fiecare comună. Partidul Conservator vrea să dovedească că are ceva de spus şi că ceea ce spune şi face. În privinţa concursului de astăzi pentru o primă organizare şi având în vedere că nu sunt atât de mulţi jucători de tenis în zonă, am rămas surprins că au venit destul de mulţi participanţi, oameni care ştiu să joace tenis destul de bine. Suntem primii care am punctat în domeniul tenisului de câmp şi am arătat că avem valori şi la Dorohoi". (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tenistenis1tenis2tenis3tenis4tenis5tenis6tenis7tenis8tenis9tenis10tenis11tenis12tenis13tenis14tenis15tenis16tenis17tenis18tenis19
DorohoiNews.ro, 22-08-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.08.2011 la 20:13

...s au premiat in familie:)

23.08.2011 la 12:00

felicitari lui sebi,bv lui ,s-o tina tot asa,e un mare sportiv.bv tie luana sunt mandru ca sunt ruda cu voi.inca o data bv tuturor

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro