Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

WhatsApp Image 2025-08-01 at 12.42.56 (2)

În perioada 29 iulie – 1 august 2025, la Brașov, s-a desfășurat una dintre cele mai solicitante competiții dedicate salvatorilor din România: „Cel mai puternic pompier”. Evenimentul a reunit 75 de pompieri din 23 de județe, care și-au testat limitele fizice și mentale într-un poligon special amenajat la Coresi Shopping Resort.

Printre cei mai puternici pompieri din România s-a remarcat soldatul Bunduc Tudorel, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, care a obținut locul II la categoria de vârstă 18–29 de ani.

Această clasare vine ca o confirmare a profesionalismului și pregătirii fizice de excepție a pompierilor botoșăneni, dar și a dedicării individuale de care a dat dovadă soldatul Bunduc pe parcursul întregii competiții. Probele dificile – ce au inclus transportul de echipamente grele, urcarea de scări cu aer comprimat în spate și testarea vitezei sub presiunea cronometrului – au fost parcurse cu ambiției, rezistență și determinare.

Evenimentul a pus accent nu doar pe forța fizică, ci și pe spiritul de echipă, fair-play-ul și camaraderia dintre pompieri. Într-un mediu competitiv, soldatul Bunduc Tudorel a demonstrat că face parte dintr-o generație de salvatori pregătiți să facă față oricărei provocări.

ISU Botoșani transmite felicitări colegului nostru pentru această reușită și pentru modul exemplar în care a reprezentat inspectoratul la nivel național!

Din lotul reprezentativ al ISU Botoșani, prezent la această competiție,  au mai făcut parte: plutonier adjutant șef Eugen- Paul Dohotaru, plutonier adjutant șef Adrian Șovan și soldat Gabriel Condur.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

WhatsApp Image 2025-08-01 at 12.42.56 (2)WhatsApp Image 2025-08-01 at 12.42.56WhatsApp Image 2025-08-01 at 12.42.56 (1)
DorohoiNews.ro, 01-08-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro