Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

acc_01

În acest momentul, 3 peraoane au decedat, o persoană preluată de elicopter, conștientă, dar în stare gravă și 14 transportate la UPU Botoșani.

În urma accidentului au fost înregistrate 19 victime. 

Trei persoane și-au pierdut viața, iar o altă victimă, aflată în stare conștientă, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la UPU Iași. 

Celelalte cincisprezece victime, tot conștiente, au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la UPU Botoșani pentru îngrijiri medicale. 

Două persoane au plecat cu mijloace proprii. 

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat începând cu ora 09.40

Update la știrea inițială:

În accident au fost implicate 21 de persoane (4 aflate în autoturism și 17 în microbuz), dintre care 3 victime se află în stop cardio-respirator, fiind cu manevre de resuscitare în curs.

Toate celelalte persoane se află în evaluare medicală la fața locului. Totodată, în sprijin s-a alocat și un elicopter SMURD, iar 7 persoane au plecat spre spital.

Două persoane, de 29 si 50 de ani, au fost declarate decedate. Se continuă resuscitarea pentru cea de a treia.

Știrea inițială:

Pe DN 24 C, între localitățile Românești și Dămideni, miercuri, 3 septembrie 2025, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autocar și un autoturism

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că în microbuz erau 17 persoane, iar patru în autoturism. Au fost descarcerate șapte persoane, patru din mașină si trei din microbuz. 

Trei persoane sunt in stop cardio-respirator si se aplica manevrele de resuscitare.

Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la fața locului au fost mobilizate 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă 3 ambulanțe SMURD și 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple.

Suplimentar, la fața locului au fost trimise și 4 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.

Având în vedere natura evenimentului și numărul persoanelor implicate, la nivelul județul a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Misiunea este în dinamică.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

acc_01
DorohoiNews.ro, 03-09-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi
Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi. Documentul, pe numele Chilici Cristian, poate fi recuperat de ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro