Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

siguranta in scoli

Siguranța copiilor este prioritară, iar odată cu începerea noului an școlar, pe timpul cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să acorde o atenție deosebită respectării normelor de prevenire a incendiilor. 

Și în acest an școlar, specialiștii ISU Botoșani vor continua acțiunile de îndrumare și control în instituțiile de învățământ și vor organiza exerciții care au ca scop formarea unui comportament preventiv specific tipurilor de risc, pentru copii și cadre didactice. Pe timpul acestora, va fi exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur.

Reamintim faptul că folosirea incorectă a aparaturii electrice, a sistemelor de încălzire sau fumatul în locuri nepermise pot provoca incendii și de aceea este necesară cunoașterea unor reguli ce pot preveni astfel de evenimente. Măsurile minimale vizează personalul unităților școlare, dar și elevii și se referă la:

- verificarea, de către personal autorizat, a instalațiilor electrice, de încălzire, a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor și eliminarea defecţiunilor constatate;
- menținerea liberă a căilor de evacuare și salvare din unitățile de învățământ (coridoare, scări, ieșiri), astfel încât să poată fi folosite în orice moment. Lățimea acestora nu trebuie îngustată prin amplasarea diverselor obiecte;
- asigurarea accesului la hidranţi, la mijloace speciale de stingere, stingătoare de incendiu etc., pentru o intervenție rapidă;
- introducerea în laboratoare sau ateliere a materialelor didactice (substanţe, reactivi, etc.) care sunt necesare doar în ziua respectivă;
- oprirea aparatelor / sistemelor de ventilaţie / climatizare locală, la terminarea cursurilor. La fel și a iluminatului artificial, a alimentării cu energie electrică a calculatoarelor şi a altor aparate sau instalaţii din sălile de curs, birouri, laboratoare, ateliere etc.;
- golirea coşurilor de gunoi în locurile special destinate, în afara construcţiilor, la încheierea activităţilor didactice; 
- respectarea regulilor privind fumatul în incinta construcţiilor de învăţământ; 
- stabilirea unui sistem de anunţare-alarmare în caz de incendiu sau cutremur;
- instruirea elevilor în ceea ce priveşte pregătirea generală în domeniul apărării împotriva incendiilor, cunoaşterea planului de alarmare şi evacuare şi a comportamentului pe care trebuie să îl aibă în caz de incendiu; 
- afişarea instrucţiunilor pe care elevii şi profesorii trebuie să le cunoască şi să le urmeze în cazul declanşării alarmei de evacuare;
- asigurarea necesarului de stingătoare, conform prevederilor normelor în vigoare. 

Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:

1. Anunțați incidentul primului adult pe care îl întâlniți;

2. Păstraţi-vă calmul!;

3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare. Viaţa este mai importantă!;

5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice vor face prezenţa. 

6. Aşteptaţi intervenția pompierilor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

siguranta in scoli
DorohoiNews.ro, 07-09-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru

Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru
Ofer spre închiriere spațiu comercial în centru, lângă Aurora. Spațiul are 130 m.p. ...

Vând vilă + teren intravilan

Vând vilă + teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vand apartament cu 3 camere, decomandat, etaj 3, complet renovat. Detalii la nr. 00393294611723

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro