Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O șoferiță în vârstă de 18 ani, a ajuns la spital vineri, 3 octombrie 2025, după ce a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și s-a izbit în zidul Stadionului Municipal Dorohoi.
Din informațiile de la fața locului, fata conducea un autoturism marca BMW pe strada 1 Decembrie, iar într-o curbă la stânga, pe un carosabil umed, a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de zidul Stadionului Municipal Dorohoi. În interiorul mașinii se mai aflau încă două fete care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.
La locul accidentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și două echipaje de Poliție. Salvatorii au constatat faptul că niciuna dintre cele trei persoane aflate în mașină nu era încarcerată. Doar conducătoarea auto a suferit răni, fiind preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea modului și a cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.
Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.