Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Campania electorală s-a încheiat în această dimineață la ora 7.00, iar de la acel moment este interzisă continuarea propagandei electorale prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip.

Pe parcursul campaniei electorale, principalele misiuni ale structurilor teritoriale ale MAI au fost menținerea ordinii publice în comuna Mihai Eminescu, unde vor avea loc alegeri, cu accent pe asigurarea măsurilor necesare pentru desfășurarea în siguranță a manifestărilor electorale, și verificarea sesizărilor privind posibile incidente electorale.

Misiunile au fost îndeplinite cu profesionalism, fără să fie înregistrate incidente deosebite.

Pe parcursul campaniei electorale, s-a înregistrat o sesizare în context electoral privind o faptă de fals în declarații, aceasta fiind în curs de cercetare. 

Astăzi, efectivele MAI vor asigura măsurile pentru transportul în siguranță a buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secțiile de vot.

Angajații MAI nu intră în niciun moment în contact cu materialele electorale, ci doar asigură protecția transportului acestora.
Materialele electorale nu sunt transportate cu vehicule ale MAI.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și membrii birourilor de vot vor lua în această seară măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare.

De asemenea, vor fixa posturile de pază în jurul secțiilor de vot.

Secțiile de votare vor rămâne sub protecția efectivelor MAI până mâine dimineață când vor fi predate președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.

Alegătorii pot vota numai la secția de votare la care sunt arondați cu domiciliul sau reședința.

Pot vota în localitatea unde au reședința doar alegătorii care și-au stabilit reședința cu mai mult de 6 luni înainte de data de 7 decembrie și aceasta este încă valabilă în ziua scrutinului. 

Cetățenii care și-au stabilit reședința cu mai puțin de 6 luni înainte de ziua votului vor putea vota doar în localitatea de domiciliu.

Cetățenii români pot vota cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, respectiv:
– cartea de identitate model 1997, cartea de identitate simplă;
– cartea electronică de identitate;
– carte de identitate provizorie;
– buletinul de identitate
– paşaportul diplomatic;
– paşaportul diplomatic electronic;
– paşaportul de serviciu;
– paşaportul de serviciu electronic;

Alegătorii care sunt cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene și care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României votează în baza actului de identitate însoțit de documentul care atestă adresa din România sau certificatul de înregistrare ori cartea de rezidență permanentă, după caz.

Cetățenii românii care vor vota cu cartea electronică de identitate nu trebuie să facă dovada domiciliului sau a reședinței pentru că în momentul scanării documentului prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, adresa de domiciliu sau de reședință se va afișa automat.

Deci, cetățenii care au carte electronică de identitate vor prezenta documentul operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare pentru scanare și verificare prin intermediul SIMPV, la fel cum ar fi făcut cu vechiul tip de act de identitate.

Cetățenii care doresc să voteze, dar nu dețin un act de identitate valabil, au posibilitatea de a solicita o carte de identitate provizorie, serviciul de evidență a persoanelor din municipiul Botoșani, asigurând program cu publicul atât astăzi, cât și mâine.

Pentru detalii cu privire la documentele necesare obținerii cărții de identitate provizorie, precum și cu privire la orele exacte de program în aceste zile, recomandăm consultarea site-ului respectivei autorități publice.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 06-12-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer

SC BENCHEA AGROFERM angajează șofer
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează șofer. Pentru detalii va așteptăm la sediu pe str. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro