Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ijj

Cu prilejul sărbătoririi Botezului Domnului, efective din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor fi angrenate în misiuni de asigurare și menținere a climatului de ordine și siguranță publică în zona a 13 lăcașuri de cult din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, pe durata manifestărilor religioase organizate cu acest prilej. 

Jandarmii acționează pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură să afecteze normele de conviețuire socială, fiind prezenți pe timpul slujbelor religioase, precum și în zonele de distribuire a apei sfințite. 

De asemenea, jandarmii vor acorda atenția cuvenită și comunităților care miercuri sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, ocazie cu care le transmit acestora tradiționala urare ,,Sărbători Fericite!"

Nu în ultimul rând, jandarmii transmit urări de bine și sănătate deplină celor care pe 7 ianuarie își aniversează ziua onomastică, ocazie cu care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la hramul bisericii Sfântul Ioan Botezătorul de municipiul Botoșani.

Măsurile dispuse au ca scop asigurarea condițiilor optime de desfășurare a activităților religioase, prevenirea aglomerărilor de persoane sau a altor incidente.

Pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor, recomandăm participanților:
- să manifeste calm și înțelegere față de măsurile dispuse de organizatori;
- să respecte indicațiile forțelor de ordine aflate în dispozitiv;
- să acorde o atenție sporită minorilor care îi însoțesc șii bunurilor personale de valoare.

Jandarmeria Botoșani rămâne permanent alături de cetățeni, acționând pentru siguranța comunității.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ijj
DorohoiNews.ro, 05-01-2026

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi
Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi. Program 24 cu 48 ore. Oferim ...

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard
Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard, în spatele magazinului Rotaru. Este ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro