Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un bărbat în vârstă de 80 de ani a ajuns la spital cu arsuri, după ce anexa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul s-a produs în această dimineață, în localitatea Timuș, comuna Avrămeni.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Bărbatul a fost ajutat de un vecin să iasă din anexă. A fost preluat de echipajul medical pentru a fi transportat la spital. Pe drumul către Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pacientul a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, care a cuprins întreaga anexă, reușind să salveze celelalte construcții din gospodărie. A fost eliminat și riscul de explozie, fiind eliminată o butelie din interiorul clădirii cuprinse de flăcări.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.
- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.