Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O tânără de 20 de ani, dintr-o comună din județul Botoșani, a născut în ambulanță, în ultima zi din ianuarie 2026. Fata, din comuna Pomârla, a adus pe lume cel de-al doilea copil. Astfel, aflată la a doua experiență de acest gen, tânăra a realizat că micuțul se grăbește să vină pe lume. Într-o primă fază, familia a pornit cu mașina personală spre spital, însă travaliul avansat a făcut imposibilă finalizarea drumului pe cont propriu.
„Pe drum s-a solicitat ambulanța și la urcarea în ambulanță a născut, fără placentă. A ajuns la noi și a fost eliminată placenta. Este un nou născut de 3050 grame, băiețel, stabil, sunt în afara pericolului și mama și copilul”, a declarat medicul Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.
Întâlnirea salvatoare a avut loc pe traseu, unde pacienta a fost preluată de echipajul medical al Substației de Ambulanță Dorohoi. Cadrele medicale au asistat nașterea chiar în interiorul autospecialei, asigurându-se că totul decurge fără complicații.
Totul a decurs bine, bebelușul a primit un scor Apgar de 9, fiind perfect sănătos. Atât mama, cât și nou-născutul au fost transportați ulterior la spital pentru îngrijiri post-natale.
- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.