Doi adulți și un bebeluș au ajuns la spital în urma unui accident produs în apropiere de Flămânzi

17 feb. 2026, Local
Doi adulți și un bebeluș au ajuns la spital în urma unui accident produs în apropiere de Flămânzi

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de marți, 17 februarie 2026, în apropierea localității Flămânzi. În eveniment a fost implicat un singur autoturism care a ajuns în șanțul de pe marginea drumului. 

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

În urma impactului au rezultat trei victime, doi adulți și un bebeluș, acestea fiind transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.

Sursa: DorohoiNews.ro