Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Col. Radu Țipișcă

Instruirea cadrelor didactice desemnate cu activităţile în domeniul situaţiilor de urgenţă constituie parte componentă a activităţii de pregătire desfăşurate de persoanele fizice şi juridice în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă este componentă a pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare în vederea prevenirii şi reducerii efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă sau ale dezastrelor la locul de muncă şi în incinta instituţiilor. Inspecţia de prevenire a ISU Botoşani desfăşoară pe parcursul acestei săptămâni, în tot judeţul, pe zone de pregătire, acest tip de instructaje care au ca scop protecţia vieţii copiilor noştri acolo unde se desfăşoară procesul de învăţământ.

 „Incendiile în unităţile de învăţământ sunt în prezent destul de rare. Aceasta nu trebuie să conducă însă la neglijarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi de protecţie civilă în această categorie de obiective. Dacă totuşi, într-o şcoală izbucneşte un incendiu, atunci cei implicaţi se vor confrunta cu probleme foarte dificile. Pe lângă efectul direct al focului, cele mai mari pericole le reprezintă fumul şi gazele de incendiu. Dar unităţile de învăţământ se pot confrunta şi cu alte pericole, precum ameninţări cu bombe sau cutremure, evenimente ce conduc la necesitatea evacuării persoanelor. Scopul unitar al acestor cursuri este - protecţia vieţii -” a declarat  Lt. Colonel  Ţipişcă  Radu,  ISU Botoşani. (DorohoiNews.ro)



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Col. Radu Țipișcă2011-09-06 09.15.342011-09-06 09.15.472011-09-06 09.16.102011-09-06 09.20.352011-09-06 09.20.522011-09-06 09.21.02ISU Dorohoi
DorohoiNews.ro, 07-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

08.09.2011 la 16:35

In pragul pensionarii am fost numita sa fac aceasta activitate si va spun sincer ca am vazut multe dar la cursul asta am invatat ceea ce nu ma asteptam ca voi invata vreodata, atit de util si cu un asa profesionist. Sunt foarte multe de facut pe acest domeniul dar modul de predare si comportamentul dl colonel ma facut sa am incredere, felicitari dl Tipisca si la multi ani tuturor pompierilor

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro