Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În cursul zilei de marți, 24 martie 2026, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și gunoi de grajd, produse pe raza județului.
În localitatea Buhăceni, flăcările au cuprins aproximativ șapte tone de gunoi de grajd și vegetația uscată din apropiere. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Trușești, cu un buldoexcavator. Aceștia au intervenit prompt, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la un lan de porumb din apropiere.
În localitatea Trușești, flăcările au afectat vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ un hectar. Incendiul a fost stins de pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Trușești. De asemenea, focul a distrus vița-de-vie de pe o suprafață de aproximativ opt ari.
Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.
Reamintim că arderea vegetației este strict idnterzisă prin lege. Pe lângă faptul că este ilegală, această practică este extrem de periculoasă și poate pune în pericol locuințe, păduri, terenuri agricole și chiar vieți omenești.
În condiții de vânt, focul se poate extinde rapid și poate ajunge în apropierea locuințelor sau a zonelor împădurite. De asemenea, fumul dens poate reduce vizibilitatea pe drumurile publice, crescând riscul producerii accidentelor rutiere.
Protejarea mediului și a comunității depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Evitați orice acțiune care ar putea provoca incendii de vegetație.
Pentru a preveni producerea incendiilor de vegetație uscată, pompierii reamintesc cetățenilor următoarele măsuri de siguranță:
- nu utilizați focul deschis pentru igienizarea terenurilor;
- nu aruncați resturi de țigări sau chibrituri aprinse pe câmp sau la marginea drumurilor;
- supravegheați permanent focul dacă aprindeți grătare sau alte surse de foc în aer liber.
Dacă observați izbucnirea unui astfel de incendiu, apelați de urgență numărul 112 și transmiteți cât mai clar informațiile despre locul în care se manifestă incendiul.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.