Un accident rutier a avut loc, marți, 2 iunie 2026, în localitatea Vorona Nouă. În eveniment a fost implicată o singură mașină.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, dar și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Aceștia au constatat că autoturismul era în afara părții carosabile și nu erau persoane încarcerate.
Conducătorul auto, un bărbat de 54 de ani, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.




















