Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au desfășurat o activitate informativ-preventivă cu elevii din cadrul Școlii Primare și Școlii Gimnaziale Nr. 1 Dobârceni, având ca principal scop informarea acestora cu privire la măsurile de siguranță pe care trebuie să le respecte pe perioada vacanței de vară.
La activitate au participat 93 de elevi, cărora le-au fost prezentate recomandări pentru prevenirea implicării în evenimente nedorite în timpul vacanței. Discuțiile au vizat adoptarea unui comportament responsabil în trafic, respectarea regulilor de circulație, evitarea situațiilor periculoase și gestionarea relațiilor cu ceilalți copii într-un mod bazat pe respect și toleranță.
În același context, polițiștii le-au prezentat elevilor tehnica și mijloacele de intervenție din dotare, precum și autospecialele de poliție.
Activitatea s-a desfășurat într-un mod interactiv, elevii fiind receptivi și implicați în discuții.




















