Incendiu la o autoutilitară aflată în mers, pe o stradă din Botoșani

13 iul. 2026, Local
Incendiu la o autoutilitară aflată în mers, pe o stradă din Botoșani

Un autoturism a luat foc, luni, 13 iulie 2026, în timp ce se deplasa pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani. Conducătorul auto a observat că ieșea fum de sub capotă, a oprit imediat autoturismul in cea mai apropiată parcare, într-o zonă sigură, a coborât și a apelat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta la întreaga autoutilitară. Flăcările au fost stinse în aproximativ 15 minute. Din fericire nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
 

Galerie foto (11)