Un râu nu știe unde se termină o țară și începe alta. Atunci când apele ies din matcă, oamenii de pe ambele maluri se confruntă cu aceleași pericole. Tocmai de aceea, prevenirea înseamnă cooperare. Iar cooperarea nu are granițe.
Acesta este mesajul pe care pompierii din România și Republica Moldova îl transmit prin campania de informare, educare preventivă și conștientizare „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!”, lansată astăzi și în localitățile Șaptebani și Costești, raionul Râșcani, în cadrul proiectului ROMD00183 – FLOODWALLS „Enhancing Community Resilience in RO–MD Crossborder Area”.
Alături de specialiștii Direcției situații excepționale a municipiului Bălți, la activități au participat pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, liderul proiectului, demonstrând că schimbul de experiență și acțiunile comune contribuie la creșterea gradului de pregătire a comunităților aflate în zone expuse riscului de inundații.
Campania a debutat cu o activitate dedicată copiilor, care au descoperit, prin jocuri, demonstrații și exerciții interactive, cum pot recunoaște pericolele generate de inundații și ce măsuri îi pot ajuta să fie în siguranță înainte, pe timpul și după producerea acestora. Pentru că deprinderile formate de la vârste fragede pot salva vieți, educația preventivă rămâne una dintre cele mai importante investiții în siguranța comunităților.
În cea de-a doua parte a programului, reprezentanții autorităților publice locale au participat la o sesiune de informare privind măsurile de prevenire, responsabilitățile instituțiilor implicate în managementul situațiilor de urgență și importanța unei reacții rapide și coordonate în cazul producerii unor inundații.
Prin aceste activități, partenerii de proiect își propun să dezvolte o cultură a prevenirii și să transmită un mesaj simplu, dar esențial: inundațiile nu pot fi oprite întotdeauna, însă efectele lor pot fi reduse atunci când oamenii sunt informați, pregătiți și acționează la timp.
Campania „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!” este implementată în cadrul proiectului ROMD00183 – FLOODWALLS, finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021–2027. Proiectul este derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în calitate de lider, și Direcția Situații Excepționale a municipiului Bălți, în calitate de partener, având ca obiectiv creșterea rezilienței comunităților din zona transfrontalieră prin dezvoltarea unor mecanisme comune de cooperare, informare, educație preventivă și pregătire pentru gestionarea riscului la inundații.
Activitățile campaniei vor continua în perioada următoare în comunități din România și Republica Moldova, astfel încât mesajele preventive să ajungă la cât mai mulți cetățeni, contribuind la formarea unor comunități mai sigure și mai bine pregătite în fața riscurilor.




















