Șofer ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina la Flămânzi

6 aug. 2026, Local
Șofer ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina la Flămânzi

O persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Flămânzi, joi  dimineață, 6 august 2026. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. 

Salvatorii au constatat că autoturismul era în afara părții carosabile, răsturnat pe o parte și nu erau persoane încarcerate. Conducătorul auto a avut nevoie de ajutor medical. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. 

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Galerie foto (2)