Incendiu izbucnit pe un câmp din localitatea Stăuceni

5 sept. 2026, Local
Incendiu izbucnit pe un câmp din localitatea Stăuceni

Un incendiu a izbucnit în după amiaza zilei de vineri, 4 septembrie 2026, pe un câmp din localitatea Stăuceni. Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări, iar din cauza vântului, incendiul s-a extins rapid, apropiindu-se periculos de casele și o lizieră.

Speriați de amploarea incendiului, localnicii au cerut ajutor prin 112.

La fața locului au intervenit, în cel mai scurt timp, pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Stăuceni, dar și de cetățeni.

La sosirea salvatorilor, ardeau aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și o tonă și jumătate de fân.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să ajungă la locuințe și liziera aflată în imediata apropiere, limitând astfel pagubele.