Lecție de curaj și siguranță pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 11 Botoșani

9 sept. 2026, Local
Lecție de curaj și siguranță pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 11 Botoșani

Autospeciale de intervenție, echipamente de protecție, povești din misiuni reale și lecții despre cum pot fi prevenite accidentele. Așa a arătat întâlnirea elevilor din clasa a II - a A de la Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani cu pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, organizată în cadrul Programului Național „Săptămâna Verde”.

Pentru câteva ore, curtea Detașamentului de Pompieri Botoșani s-a transformat într-o adevărată sală de clasă, în care informațiile au fost transmise prin demonstrații, dialog și exemple concrete. Copiii au descoperit ce înseamnă meseria de salvator, au urcat în autospecialele de intervenție și au testat echipamentele pe care pompierii le folosesc atunci când răspund solicitărilor de urgență.

Întâlnirea a avut și o importantă componentă practică. Pompierii le-au explicat elevilor, într-un limbaj accesibil, ce pericole pot apărea în situații aparent banale și, mai ales, cum pot fi acestea prevenite.

Printre regulile transmise copiilor s-au numărat:

- nu vă jucați cu chibrituri sau brichete și nu aprindeți lumânări;
- nu umblați la prize sau instalații electrice;
- nu vă cățărați în copacii aflați în apropierea liniilor de înaltă tensiune;
- nu vă jucați în apropierea căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate;
- nu vă apropiați de cabluri electrice căzute la pământ sau de panouri electrice deschise și anunțați imediat un adult.

Un alt subiect abordat a fost comportamentul în cazul producerii unei inundații. Specialiștii Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților le-au prezentat elevilor principalele măsuri de siguranță care trebuie respectate înainte, pe timpul și după producerea unei astfel de situații.

Copiii au primit materiale informative din cadrul campaniilor „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!” și „Un cămin sigur pentru copilul tău”, menite să îi ajute să recunoască pericolele și să reacționeze corect atunci când siguranța lor sau a celor din jur este pusă în pericol.

Mesajul salvatorilor a fost unul simplu: într-o situație de urgență, calmul, informarea corectă și respectarea indicațiilor adulților și ale forțelor de intervenție pot face diferența.

Astfel de întâlniri îi ajută pe cei mici să înțeleagă că prevenirea este primul pas pentru evitarea unei tragedii și că regulile de siguranță nu sunt doar informații de reținut, ci comportamente care trebuie aplicate zi de zi.

Pentru informații suplimentare despre modul de pregătire și comportare în situații de urgență, părinții, cadrele didactice și copiii pot consulta platforma fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit.
 

Galerie foto (28)