Ieri s-au împlinit 618 ani de când numele nostru a fost scris pentru prima oară. Într-un hrisov al lui Alexandru cel Bun.
618 ani de vieți, de iubiri, de lacrimi și de întoarceri acasă.
M-am gândit ieri toată ziua: dacă am avea o mașină a timpului și ne-am întoarce pe ulița asta acum 600 de ani, ce am găsi?
Am găsi noroiul acesta de toamnă. Aceleași frunze ruginii căzute pe drum. Aceleași dealuri în zare.
Am găsi căruțe cu lemne trase de cai, oameni în cojoace mirosind a fum și a muncă, copii alergând printre garduri de nuiele.
Și am găsi-o pe ea. Biserica Domnească. Nu cum o vedem azi, ci cu șindrila ei curată, frumos așezată, așa cum au bătut-o meșterii lui Ștefan când era nouă.
Pentru că asta e minunea. S-au schimbat domnii, s-au schimbat hainele, s-au schimbat carele în mașini. Dar noi am rămas aici. Pe același pământ. Dorohoi nu e doar un oraș. E glasul bunicii de pe prispă. E clopotul de duminică. E dorul care te strânge de inimă când ești departe.
618 ani am fost târg domnesc, vamă, cenușă și renaștere. Am fost uitați de hărți, dar niciodată părăsiți de ai noștri.
La mulți ani, Dorohoi al nostru! La mulți ani, dorohoieni, oriunde v-a purtat viața! (Marius Petrescu)
