Reprezentanții autorităților administrației publice locale din Suharău, Hudești, Darabani, Păltiniș, Rădăuți-Prut, Coțușca, Mitoc, Manoleasa, Ripiceni, Ștefănești, Românești și Santa Mare au participat, astăzi, la o conferință dedicată managementului riscului la inundații în bazinul hidrografic al râului Prut.
Activitatea a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în cadrul campaniei de informare și conștientizare „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!”, derulată prin proiectul european FLOODWALLS.
Conferința a urmărit să sprijine autoritățile locale în îmbunătățirea capacității de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență provocate de inundații. Discuțiile au vizat responsabilitățile administrației publice locale, organizarea intervenției, colaborarea cu instituțiile județene și măsurile necesare pentru protejarea populației din zonele expuse riscurilor hidrologice.
Un subiect important l-a constituit rolul autorităților locale în luarea deciziilor înainte și în timpul producerii inundațiilor. Au fost prezentate responsabilitățile primarului, ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență și ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și importanța stabilirii clare a atribuțiilor fiecărei persoane implicate. Totodată, a fost subliniată necesitatea urmăririi avertizărilor hidrologice, a identificării din timp a zonelor vulnerabile și a pregătirii măsurilor de avertizare și evacuare a populației.
Un punct central al conferinței a fost prezentarea notebook-ului operațional, un instrument de lucru creat pentru a sprijini autoritățile administrației publice locale în organizarea și coordonarea acțiunilor de răspuns în cazul producerii inundațiilor.
Acesta reunește informații utile pentru gestionarea unei situații de urgență, precum datele de contact ale persoanelor și instituțiilor responsabile, zonele cu risc, resursele umane și materiale disponibile, mijloacele de alertare, precum și liste de verificare pentru diferite etape ale intervenției. Instrumentul oferă un cadru de lucru pentru identificarea rapidă a informațiilor necesare și stabilirea măsurilor care trebuie aplicate în funcție de evoluția situației.
Notebook-ul este conceput ca un model care trebuie completat și adaptat de fiecare unitate administrativ-teritorială, în funcție de particularitățile locale, riscurile identificate și resursele disponibile. Pentru a fi eficient în situații reale, acesta trebuie verificat și actualizat periodic, astfel încât informațiile să fie corecte, complete și ușor de consultat de către persoanele responsabile.
De asemenea, participanților le-a fost evidențiată importanța menținerii actualizate a documentelor operative și a respectării Planului local de apărare împotriva inundațiilor. Pregătirea din timp a resurselor, verificarea infrastructurii vulnerabile, stabilirea traseelor de evacuare și informarea populației sunt măsuri care pot contribui la reducerea efectelor produse de fenomenele hidrologice periculoase.
Conferința face parte dintr-o serie de opt evenimente organizate în județul Botoșani în cadrul proiectului FLOODWALLS, dedicate informării privind riscurile de inundații asociate principalelor râuri din județ și consolidării cooperării dintre autoritățile locale din bazinele hidrografice ale acestora.
Proiectul FLOODWALLS, finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, urmărește creșterea rezilienței comunităților din zona transfrontalieră prin activități de informare, instruire și prevenire a riscurilor de inundații.
Prin aceste activități, ISU Botoșani încurajează autoritățile locale să acorde o atenție constantă pregătirii pentru situații de urgență și să consolideze colaborarea cu instituțiile responsabile, pentru ca măsurile de protecție să poată fi aplicate rapid și eficient atunci când situația o impune.
Cunoașterea responsabilităților, actualizarea notebook-ului operațional și pregătirea din timp a măsurilor de intervenție sunt pași esențiali pentru protejarea vieților omenești și a bunurilor în cazul producerii inundațiilor.




















