Activități pentru prevenirea violenței domestice

21 oct. 2026, Local
Activități pentru prevenirea violenței domestice

În cadrul activităților de prevenire și combatere a violenței domestice, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, responsabili de implementarea la nivel județean a proiectului „CARE – Comunitate Activă pentru sprijin și Reintegrare Echitabilă”, au desfășurat activități informativ-preventive cu aproximativ 170 de elevi și cadre didactice din cadrul Școlii Gimnaziale „Tudora”, comuna Tudora, și Școlii Gimnaziale „Octav Băncilă” Corni, comuna Corni, județul Botoșani.

Activitățile s-au înscris în demersurile de colaborare interinstituțională derulate în cadrul Comisiei Județene pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (COJES), din care fac parte cele două instituții, și au urmărit creșterea gradului de conștientizare a elevilor cu privire la formele violenței domestice, efectele acesteia asupra copiilor și importanța semnalării situațiilor de abuz.

Discuțiile au vizat recunoașterea diferitelor forme de violență, identificarea situațiilor în care copiii au nevoie de sprijin și informarea acestora cu privire la modalitățile de sesizare a cazurilor de abuz, inclusiv prin intermediul numărului 119 – Telefonul Copilului.

Prin aceste întâlniri, s-a urmărit promovarea unei atitudini responsabile față de orice formă de violență și consolidarea cooperării dintre instituțiile cu atribuții în prevenirea violenței și protecția copilului, în vederea asigurării unui mediu sigur pentru copii.

Galerie foto (2)