Un bărbat în vârstă de 94 de ani, din localitatea Havârna, a murit în seara zilei de joi, 5 noiembrie 2026, în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa. Alarma a fost dată chiar de fiul acestuia, care, împreună cu alți localnici, a intervenit pentru a-l scoate din casă și pentru a stinge flăcările.
La fața locului au ajuns pompierii militari de la Punctul de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul, care afectase bunurile dintr-o cameră, era stins. Bărbatul a fost găsit în interiorul locuinței, iar echipajul medical a constatat decesul acestuia.
Cauza probabilă: jar căzut din sobă pe materiale combustibile.




















