Incendiu de proporții la Dămileni: o gospodărie a fost cuprinsă de flăcări. Zece butelii evacuate de pompieri

12 nov. 2026, Local
Incendiu de proporții la Dămileni: o gospodărie a fost cuprinsă de flăcări. Zece butelii evacuate de pompieri

Un incendiu de proporții s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Dămileni, comuna Cristinești. Flăcările au cuprins o casă, un garaj cu tot cu mașina din interior și o magazie. Alarma a fost dată chiar de proprietar. 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și Punctului de Lucru Darabani, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristinești.

Aceștia au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, cu flacără și dejări mari de fum. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat mai bine de patru ore. Intervenția a fost îngreunată de suprafață mare afectată, cantitate mare de materiale combustibile care întrețineau arderea, dar și de lucru pe timp de noapte. 

Pompierii au înlăturat și pericolul de explozie, din interiorul clădirilor cuprinse de flăcări fiind scoase zece butelii de gaz metan și dioxid de carbon. 

Au ars: o casă, un garaj, o magazie unde erau depozitate mai multe unelte și o mașină.  

S-au salvat și protejat de foc: bunurile din două camere, o locuință a vecinilor, un adăpost de animale, un depozit de furaje, șase vite și doi porci.

Incendiul a fost generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit.  

Galerie foto (5)